|
|
Se începe căutarea
Consiliul Judetean Neamt
Instituţii / Servicii publice
Servicii si formulare online
Prezentare judet
Mass media
DEPUNERE PETITIE

Formular pentru depunerea unei petitii

INSCRIERE IN AUDIENTA

Formular pentru inscriere in audienta

CONSULTARE DOCUMENT

Consulta starea documentului depus

SOLICITARE URBANISM

Solicita certificate, autorizatii, avize

Titlu

19 iulie 2017 

Galerie Foto

 

Continut

Județul Neamț va beneficia de cea mai mare și durabilă dezvoltare prin impelentarea celor peste 180 de proiecte finanțate prin programul PNDL II. Pana în anul 2020 vor fi finanțate 58 de proiecte în mediul rural nemțean, prin care se vor moderniza drumuri de interes local și comunal, unități de învățământ, dispensare și poduri, se vor extinde rețelele de apă și canal. "Le-am promis nemțenilor o viața mai bună la ei acasă, un sistem de sănătate pe măsura așteptărilor lor, o infrastructură școlara corespunzătoare, un județ în care să-și dorescă să traiască și să-și crească copiii. Iata că, dupa primul an de mandat, vin in fața dumneavoastră cu proiecte pentru județul Neamț de peste 800 de milioane de lei, proiecte ce vor conduce la o dezvoltare a județului așa cum nu a mai fost de mai bine de 20 de ani. Județul Neamț va fi „răscolit“, la propriu, în următorii ani, când datorită finanțărilor asigurate prin PNDL II, se vor implementa 183 de proiecte, în comunele, orașele și municipiile sale! Chiar dacă de la preluarea actualei guvernări au trecut doar câteva luni iată, prin semnăturadoamnei Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, vor fi finantate peste 50 de proiecte in comunele nemtene, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț va avea un pavilion Secții Medicale și se vor crea spații destinate personalului medical, pentru buna desfășurare a activității! Peste 50 de drumuri și poduri județene vor intra în reabilitare, iar în cartierul Speranța, din municipiul Piatra Neamț, după ani de așteptări, vor exista o grădiniță și o școală care să îi deservească pe copiii din zonă! Aveți încredere, dragi nemțeni, în ceea ce v-am garantat când m-ați mandatat să vă reprezint: programul meu este să dezvolt județul, cu ajutorul colegilor de la guvernare! Este o prioritate pentru mine să aduc la Nemț finanțare pentru proiectele pe care vi le-am promis și ma voi preocupa în permanență să atrag bani în județ, fie de la nivel guvernamental, fie de la nivelul Uniunii Europene", Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt.

Galerie

/massmedia/Imagini/_w/IMG_6220_JPG.jpg 
Atașări
Creat la 24.07.2017 11:36  de Portal extern admin 
Ultima modificare la 24.07.2017 11:40  de Portal extern admin 
HARTA SITE
Consiliul Judetean Neamt © 2011 |

Tipar Font - Font +

Adresa


Str. Alexandru cel Bun nr. 27, Piatra Neamt
Telefon centrala: (+4) 0233 / 21.28.90
Fax: (+4) 0233 / 21.15.69
E-mail: cons.judetean@cjneamt.ro

Informatii publice


Responsabil relatii cu publicul  - Poiana Dumitrita
Telefon: (+4) 0233 / 21.28.90 int. 264
Fax: Fax: (+4) 0233 / 22.60.46
E-mail: relatii.publice@cjneamt.ro

Responsabil informatii de interes public - Poiana Dumitrita
Telefon: (+4) 0233 / 21.28.90 int. 264
E-mail: legea544@cjneamt.ro

RESPONSABIL CU MASS MEDIA


Nume: Maria-Simona Balint
Telefon: 0732.560.930
E-mail: simona_maria_balint@yahoo.ro